Marii gânditori ai omenirii ne-au lăsat cu consecvenţă o imagine mai curând cuminte - dacă nu modestă sau spăşită - asupra a ceea ce pot înţelege oamenii despre originile şi legile multistratificate ale realităţii înconjurătoare, ale cosmosului: Buddha afirma de pildă că "toate descrierile realităţii sunt [doar] ipoteze temporare". Carl Jung, strălucitul student al lui Sigmund Freud, comenta la rându-i - în aceeaşi notă - că "în ce priveşte realitatea ultimă, nu putem afla nimic, şi numai când admitem asta revenim la echilibru", iar filozoful indian, Lankavatara Sutra formula imposibilitatea cunoaşterii ultime a Universului cu o frază aparent hilară: "things are not what they seem to be, nor are they otherwise", adică "realitatea nu este nici ceea ce pare... nici altminteri"... (iar din această dilemă nu putem ieşi..., ar mai putea fi adăugat, reiterându-l pe Caragiale...). În sfârşit, afirmaţiile misterioase de mai sus ar putea părea mai clare (sau dimpotrivă?!) dacă-i credem pe tibetani (Cartea Marii Eliberări) că "materia este derivată din minte şi conştiinţă, şi nu mintea şi conştiinţa din materie".
Un dialog consemnat de Adrian Munteanu sub lumina iernii aninate blând la un colţ de suflet românesc
Adrian Munteanu: Trei volume de versuri lansate la sfârşit de an 2001 ( "Cartea inimii albastre", "Cartea cu ele...cele din elegii" şi "Călimara galbenă şi gândacul de bucătărie"). Chiar dacă timpul este cel care a unit distanţele dintre apariţiile lor reale, tot este dovada unui prolific efort de decantare poetică. Cine declanşează aceste productive resorturi...
În primăvara anului trecut am avut o zi de vineri pe care nu cred că am s-o uit vreodată. Vremea trece fără să o simt, iar eu sunt acelaşi pictor modest de odinioară. De fapt, dacă spun "vineri", asociez fără să vreau acest cuvânt cu Dejul şi naveta mea săptămânală. Dar nu călătoria mi-a rămas întipărită în memorie ci toată acea zi, cu evenimentele ei, succedate de dimineaţa până târziu în noapte. Ratasem călătoria la Dej şi regretul de a nu fi ajuns la timp acolo mă bântuia ca un leit-motiv interior al zilei ăsteia întortocheate. Îmi amintesc totul, cu lux de amănunte, deşi a trecut mai bine de-un an de atunci, chiar totul, de cum mă trezisem, până în noapte, când m-am aşternut în pat. În fine, pentru că ratasem plecarea, mă trezisem dintr-o dată cu o zi de vineri liberă, deşi purtam în mine grija copiilor dejeni care mă aşteptau.
(Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)
(fragment
[[wysiwyg_imageupload:109:]]...reluăm, deci, discuţia despre migraţie de unde am părăsit-o rândul trecut.
Trebuie să recunoaştem că poporul român are un caracter migrator destul de redus. Este greu de zis astăzi dacă el a migrat vreodată, în lunga lui existenţă. Sunt unii care spun că strămoşii noştri daco-geţi, ca trib component al tracilor, ei înşişi nişte indo-europeni, au migrat la...
"Pasagerii care au însoţit pe călători la tren sunt rugaţi să coboare din vagoane" - Auzi Şerifule, dă-te dracu' jos, mulţumim frumos. - Da' ce mă, eu te-am condus pe tine? Dacă am bilet? - Te pomeneşti că ţi-ai luat bilet, să fiu al naibii dacă nu te arunc din tren... - Bă, tot v-o fac eu odată, nu ţi-am mai zis? Trenul se pune în mi...
Totdeauna m-am întrebat de ce oamenii simt nevoia să-şi încrusteze numele în coaja copacilor. Poate dorinţa de a lăsa o urmă peste ani, o recunoaştere a faptului că au existat şi ei, odată, demult.. Când citeşti literele scrijelite chinuit, sau fasonate cu meşteşug, ajungi să cunoşti o frântură, o fărâmiţă dintr-un om care strigă din răsputeri: „Hei! Am fost şi eu aici!"; sau poate un om care aruncă plictisit, din colţul gurii: „N-am ce face la ora asta şi n-am nici o altă idee, aşa că...
Cum Potopul a durat vreo zece luni, ne-am zis că ne putem lungi şi noi măcar două... Căci povestea Potopului este una din cele mai cunoscute şi mai amănunţite poveşti din Torah.
Acum, să nu se creadă că doar evreii au avut un mit al Potopului. Nu puţini cercetători (biblişti) văd în universalitatea mitului o dovadă a faptului că povestea este adevărată. Doar că uită că celelalte populaţii au „uitat” de Potop, odată ajunse sub ape... Dar uite că nu au „uitat”! Şi mitul potopului, ba chiar a „sfârşitului lumii” prin ape, se poate întâlni mai peste tot, din insulele Pacificului la Polul nord, din jungla Amazonului în cele africane, de la populaţiile precolumbiene la chinezi. Nu există un alt mit – cu excepţia celui al Creaţiei – atât de răspândit ca cel al Potopului.
Adrian Munteanu: Trei volume de versuri lansate la sfârşit de an 2001 ( "Cartea inimii albastre", "Cartea cu ele...cele din elegii" şi "Călimara galbenă şi gândacul de bucătărie"). Chiar dacă timpul este cel care a unit distanţele dintre apariţiile lor reale, tot este dovada unui prolific efort de decantare poetică. Cine declanşează aceste productive resorturi...
"Pasagerii care au însoţit pe călători la tren sunt rugaţi să coboare din vagoane"
Comentarii