Amprentele eului meu
sunt singurele adevaruri
pe care nu le-a schimbat nimeni
pentru ca nu le-a respirat nimeni.
Am luat urma lor
intr-o toamna de fericire
si cu palma dreapta
am ranit Olimpul -
i-am pus sarea din lacrima mea,
si-am crapat de poalele vantului
rastignirea
peste podul cu doua colturi
de lume
unde cuiburile devastate de spirite
zornaiau la inaltimea nemuririi
de care maine vor asculta ursitoarele.

Amurgul ma lasa rosu, in suflet,
si o tentatie a amintirilor violete,
imi preumbla prin inima, pas cu pas...

Un sfarsit melancolic, mereu,
mai aproape, ma cheama
Spre Taina izvorului
Fiecarei zile trecute.

Rasaritul ma regaseste mai albastru,
cand prin vene, mi se scurg
pestisori si albatrosi de-ai clipei...

Savurez pe balcon, un ceai cu rom,
si un album cu poze, amintiri!

    ... sclipesc dimineţile în ferestrele zilelor

    cu umerii goi

    duc mai mult pe picioare obişnuinţele

    aerul de după

    în alte dimensiuni caută ochii

    în farul drumului

    negură

    negură

   şi ce mai vrea de la mine

   îmi spun

Poezia ?!

Lebădă imaculată,
tăcută şi adulată,
captivă-n descântec
şi stinsă în cântec;
Dumnezeiască răsplată,
dar iluzie-inspirată