Singurătate care mă sapi în unghii

şi doare rădăcina până se lasă întunericul

ameţitor ar veni somnul dacă singurătatea[[wysiwyg_imageupload:300:height=379,width=332]]

nu mi-ar fi străpuns ochii

 

nu mai am nimic de văzut

vremea s-a lăsat de la mine

alţii cred că o pot înlănţui

sau că nu este povestea lor

până nu se mai pot întoarce

nu credeţi că poate acum e momentul
să-i cerem iubirii şi devotamentul?
nu credeţi că astăzi cuvântă profeţii?
cu cine se luptă întruna poeţii?

cu umbre, cu demoni, cu muze parşive
cu versuri în sânge şi lacrimi tardive
cu vise cumplite-n secundele care
idilele nopţii ne sunt mai precare

cu gesturi mocnite-nainte de vreme
cu divinitatea uitând să ne cheme
cu lumea grăbită rămasă perplexă
în faţa gândirii atât de complexă

În mlaştini puturoase şi acre ară morţii
Cu minutare lucii meşteşugite-n pluguri
Tresaltă caraghioase lăcustele sub juguri
Şi-njură birjăreşte nefericirea sorţii.
Răstoarnă-n brazde late cât mugurul de seară
Cernoziomuri mute de împliniri oloage
Nacele de baloane, suspine, monoloage,
Popor de râme groase, seminţe de secară,
Monocluri fără iris înfipte-n suveniruri
De vieţi închiriate cu ora, cu nevoia,
Etuiuri-copârşee din arbori de sequoia,

Pe tată si fiu
îngenuncheaţi,
Picasso i-a surprins
cerşind destinului
un ban.

Durere si inocenţă
îngemânate
Picasso în albastru
le-a adus suav,
la viaţă.

Picasso, cu penelul
puteai să joci destinului
o farsă,
puteai s-aduci o rază de speranţă
pe fata celor doi
uniţi prin resemnare !

Picasso