La ridicarea cortinei se vede un fotoliu de teatru. Pe el stă lăbărţat Povestitorul (Christophor Sly), privind spre dreapta de unde se aud (înregistrate) voci nelămurite declamând o piesă de teatru, întrerupte când şi când de râsete şi aplauze. Aceasta va continua până în final.
Azi mă opresc din drum, şi mă întorc, copil prea obosit de anotimpuri, pe care jucăriile-l gonesc , şi fruntea îl arde de gânduri.
Bătând cu pasul obosit deşerturi , de toamne care ard mocnit, sperând neîntâlnitul capăt , de vis prea alb şi împlinit, rătăcitoare printre porţi străine, şi printre sute de oglinzi ce mint, mă sfâşie pumnalul toamnei de ursitoare azi tocmit.
l’hippogriffe regardait l’oasis cachée parmi les dunes comme un dernier acacia qui se dévoile lentement dans la nuit
et il sentit jusque dans les plus petits recoins du temps le silence du désert agrandissant sous l’ œil implacable de l’éternité l’océan du sable au repos
... de la tine iau răsărituri de nopţi în sclipirea tăcerii cînd cai de probabil devorator de simplu ne pasc de la tine continuu vin zvonuri de drum ce colţul îşi frînge în arbori atîrnarea-ţi-aş de gît adevăruri ce din toate părţile îmi apără pumnii pînă mă clatin de somn
Zăpada apoasă cântă atunci când păşesc. Privesc peste umăr. Ghetuţele mele lasă urme cu flori în omăt. Mă simt deosebită pentru asta. Am şapte ani! Sunt destul de mare ca să-i fac pe alţii să mă asculte. Pe tatăl meu toţi îl ascultă! Doar cât încruntă din sprâncene. Mama îmi spune să nu mă încrunt că mă fac urâtă. Nu vreau să fiu urâtă! Mama spune că e Boboteaza pe vechi. E iarnă şi seara se lasă cu negură rece. Păşesc cuminte pe zăpada proaspătă a drumului. A nins aseară cu nişte fulgi pufoşi cât penele de la moţata noastră.
nu mi-e teamă de moarte, mi-e teamă de mine de lucrurile lăsate aşa cum sunt aşa cum trebuiau de dinainte să fie nelimpezite de-acelaşi cuvînt
timpurile încep să miroasă strident a spaimă se-ndeamnă-nvrăjbite sub norii de sânge nimic nu mai este ca altădată o fiară prin suflet tăcut se prelinge
nu mi-e teamă de vremuri, mi-e teamă de munte nu mai am loc prin gînduri se rotunjesc cînd pietrele vechi crescute prin oase sub lespedea muntelui încet mă strivesc
Comentarii