Deschid fereastra.
Somnoroasă,
Noaptea-şi ridică imensele cortine.
Cu-n nechezat de aripi
Tot cerul se revarsă-n mine.

Miei albi de nori
Se joacă acum in voie
Sub epiderma albăstruie.

O aripă de vultur
Imi iese din retină.
Işi caută frenetic
Cuibul-ghirlandă,
Cazut
Pe-un colt de stâncă.

Pe palma dreaptă
Am desenată
Linia orizontului.
Iluzia
Ce
Ma desparte de mare.
Pântecul ei ascunde
Glasul tau.
După o ploaie de săruturi
Naşte-n triluri
Curcubeu.

         ...să fie ochiul ce reflectă induse stări

         ce se aruncă-n gol

         de la-nălţimea splaiurilor tale

         să fie clipa când rostogoleşti

         aşa cum poţi mişcarea celorlalte

         ar trebui(răspund chemările de peste veacuri)

Să-mpodobim eşafodul
cu florile reginei, cele mai alese
s-aşternem covoare de scrisori
de la flămânzi şi orbi …
securile s-aştepte blând
pe albe mese
şi invitat în primul rând
un cor de corbi …

Să adunăm mulţimea renegată
la marea sărbătoare
veştile să umble triumfale
bătând la  poartă „vinovată” …
Voi suflete uitate!
nemângâiaţii viselor fugare …

Veniţi cât mai aproape!

Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec...
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete...
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui !
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu !
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...