Particulă-n oceanul de cuvinte,
Cât mi-aş dori să le găsesc măsura,
Să dau consoane-n praf stelar de-a dura
Şi să îi scot confuziei un dinte.

Obscur pion, nesocotindu-şi tura,
Pe câmpul vast, sădit cu oseminte,
Cât aş lupta să le cioplesc morminte
Seminţelor ce şi-au pierdut armura.

Inclus în val, chiar valul mă mai scoate
La ţărmul blând pe care vieţuiesc.
Nescrise legi în mine dau din coate.

De-aş vrea tot zborul arcului ceresc
Să îl supun, va trebui-ntre toate
Întâi pe mine să mă cuceresc.

9 iunie 2004

Semn

poemul
infinita intrebare
infinit raspuns
drumul dintre inceput si poem
ratacite unde
prin mii de secunde
viori nepatrunse
in inimi ascunse
ferestre spre gradina gandului
trait in culori
in forme abstracte
ermetice
cuvinte
pe fruntea poetului
semn

Taina Crăciunului

Cuvântul,,Crăciun"este înrudit cu termenul latin,,creaţio"din limba latină cultă.În acest fel a înţeles poporul român ,,crăciunul", ca o creaţie pentru că Naşterea Mântuitorului este unică şi nouă prin ea însăşi.Coboară Dumnezeu în lume pentru a rezidi lumea. Aceasta este Taina Crăciunului,începutul unei noi creaţii prin Adam cel nou. Pruncul, mititel, înfăşat în scutec de bumbăcel"vine din nou la cumpăna dintre ani apropiindu-ne de raiul ceresc.

BABA

Pomeţii rotunzi de lămâie zaharisită
Din gene privirea se leagănă
Mantie rară şi ponosită

Nasul - scorpion cu ac ascuţit
Buzele-atârnă de faţă
Ca un fruct neobişnuit

Poartă pe trup rochia ei
De păpuşă săracă
E-ncântată şi nu ştie ce să mai facă.

Pereţii de var sunt pictaţi în cărbune
Vârful picioarelor s-ar duce
În lume

Stă în scaunul ei de răchită
Şi-ntinde spre geam
Chipul meu de copilă mâhnită.