revino să ne fugărim în holdele de grâu ră...

în seara când ai fost plecată (poem in proză, din ciclul "memoriile lui kaspar")

Am două ţevi în faţă şi geamul în stânga. Nu mă hotărăsc spre care să mă uit mai întâi. De la dungile de pe perete îmi vine căldura. Prin partea cealaltă iese.

Parcă nici Beethoven nu mai e Beethoven pe care îl ştiam. Tatatataaam Tatatataaam Tatatataaam Tatatataaam... tatatatamtatatatamtatatataaam tatatatamtatatatamtatatataaam... Tatataaa tatataaa, tatata ta ta... frumos jazz mai cântă şi băiatul asta; parca ar fi viu, aşa strigă la mine.

aş fi vrut ca Dumnezeu să fie măcar o dată om
şi să petreacă ceva timp şi cu mine
să ne întâlnim într-o bună zi pe stradă
el să mă bată cu palma pe umăr
ce faci prietene?
apoi să fumăm o mahoarcă
să bem un pahar
să stăm de vorbă cu orele
despre femei
să cădem beţi pe sub mese
el poate să se prefacă
apoi dimineaţa să mâncăm o ciorbă de burtă
acrită cu oţet
la nota de plată
să fie totul trecut în contul lui
cu promisiunea unei rugăciuni de mulţumire
şi în clipa de pe urmă
să ne dăm mâinile bărbăteşte

Clipire

Lumini sălbatice coboară din ceruri,
tropote se-aud pe pământ,
sunt cântec de soapte prin lumea de vânt
a inimii mele.

Semn

Coboară din nou toamna peste suflet
Şi tot mai dese frunze se aştern,
Un vânt de pustiire, rece plânset
Se-aude printre crengi, ca un blestem.

În aşteptarea moartă a clipei ce nu vine,
De galben-ruginie tristeţe mă afund.
Chem ploaia să-mi vorbească despre tine
Să-mi spună unde te-a-ntâlnit şi când.

Culoare