Într-o diminează, ne-a chemat Şefu’ la el. Nu pot spune că era o „bună” dimineaţă, eu nu sunt printre cei ce cred că ziua se cunoaşte după dimineaţa ei. Nici nu ploua, nici nu era soare – era o banală dimineaţă de primăvară, nu cu mult înaintea Paştelor. Cum s-a dovedit, numai bună nu era: Şefu’ ne-a trimis pe teren. Mai precis, pe mine şi pe Gruzin, că avea mai multă experienţă.

Jesus Cyborg

căzuseră toate sinonimele disperării
nostalgii cu torsul plin de zăpadă
pelerini purtând imprevizibilul vis
trecut prin foc şi sabie

desenam cândva la teu şi echer
schiţe de schiţe, lucrări tematice,
abrevierile tandre genunchiului tău
conturat prin alveole asimetrice
sacadate axonometrii en plein air
dimineţi pierdute

tout s"efface

Lunii

Laptele nopţii
sânul tău de heruvim îl cernea,
la picioarele unui moşneag
ce mă acompania confeti,
îmi spuneam psalmul
din gură de os.

Fluturi zglobii
trimiteam solie
copiilor tăi somnoroşi.
Mirată, puneai o palmă la ochi.
Valuri de dragoste
îţi mângâiau tălpile.

Gelos, stăpânul luminii,
năframă pământie
peste chip îţi punea
şi doi străjeri
în Care de-argint
cât el dormea.