Texte din Cenaclul Literar

Am fost geambaş de vise...

Am fost geambaş de vise-n vieţi buimace
Fumate pe furiş pe sub podeţe,
Neguţător de piei prin iarmaroace
Ori bărbier de morţi în tinereţe,
Lumânărar, născocitor de toane,
Călău de zboruri, meşter de comete
Într-un garaj, sorbind marghilomane,
Şi jucător de treişpe la rulete,
Am fost sforar, înghiţitor de noduri,
De săbii ascuţite prin oboare
Sau cântăreţ bisat pe la prohoduri,
Tălmaci de zodii, vânzător de ziare,
Pescuitor de taine-n prostovoale,

Cenaclu Literar: 

Sonet 300

îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

în pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.

18 ianuarie 2005

Cenaclu Literar: 

Băsmuind...

Vălul lunii dezveleşte coapsa pădurii
pe care stau încrustate zânele
codrul mai înţelept, îşi pavează scorburile
de la început
Metodic prinţul caută mărul până la floare
recuperându-şi în sfârşit liniştea pierdută
Resturile de pâine fac trilul,
în guşa plină
drumul către casa părintească
e de nerecunoscut
Pe câmpul de luptă
Homer adună săbiile rupte
care numără morţii
Inspirată luna nu mai citeşte poveşti
zânele bune au ajuns în stradă
şi cele rele
iar nunţile sunt cu dar
sau deloc

 

Cenaclu Literar: 

pianul

Molecule de jazz
circulă libre prin venele
mâinilor mele.
Ele improvizeaza
refrenul allegro moderato,
al primaverii.

Din urmă-n,
cheia fa
vin degetele tale.
Sufletul tau in ceata noptii
ma cauta.
Aleargă in arpegii desfăcute
pe
linia continuă a bulevardului
cu trotuare negre.
Claxoane necruţătoare te muşcă.
Lumina farurilor iti
sfasie hainele.
Intr-un tarziu,
ochii tai m-au prins in navod:
ghemuită,
speriată-
intr-un colţ de partitură
sub cheia sol.

Cenaclu Literar: 

Fluturele

Sunt sigur c-am s-o găsesc
aici
in oraşul de tinichea, cu păsări cu glas de tramvai, care
cârâie, scârţie...cârâie, scârţie...

Trezită din cutele hainei, Singurătatea coboară in fugă pe scara profesorilor;
loveşte din neatenţie cerbii impăiaţi din hol;
potriveşte limbile ceasului sa bată exact la timpul sfârşitului de ore
si iese in piaţă:
inspiră, expiră... inspiră, expiră...

Cenaclu Literar: 

Rendez-vous pe falezele eternităţii

bărbatul din tine se iubeşte cu femeia din mine
s-au spus multe poveşti despre cei ce ne locuiesc
dintotdeauna fără să spună nimic
bărbatul din tine se-mbată adesea scrie poeme filosofează
fumează opium înnebuneşte caută caută
o ieşire uneori o mulatră
femeia din mine iubeşte ploile
e plecată de-o viaţă la cules de îngeri şi tot
cu mâinile goale
îşi acoperă sânii...

mi-am petrecut o viaţă prin elegiile morţii
îndrăgostit de litanii satanice
de corbi de ospicii de plumb
de mucegaiul florilor

Cenaclu Literar: 

toamna fără de îngeri

dragostea este doar suferinţă articulară
în care nostalgia aderă târzie
uneori pare un alt portret în bustrofedon
decupat din context ca dintr-o toamnă efemeră

(nu mai urcau muntele uitat
cerul se lăsa lung lespede neagră peste inimă)

o certitudine nu putem avea niciodată
locaţia evei rămâne o traumă intercostală
în condiţii minime de subzistenţă
pentru mediul înconjurător ostil

(insulă din noapte şi veghe El
difuz ca respiraţia îngerilor in-folio)

Cenaclu Literar: 

tu unde-mi rămâi îngere


şi-mi număra ultimele gânduri
lipite amarnic pe-o jumătate din trup
cealaltă parte zăcea sub munte
şi muntele înalt uitam să-l mai duc

plânsul stins prin orbite săpa
doar partea stângă rămasă-n adâncuri
El, fără chip, eu, fără suflet,
m-ar mai vedea?

şi-mi asculta foşnetul stins
al aripii din vreme-ascuţite
adânc înfipte în carnea-mi vie
prin coaste prea largi despletite

neîngăduită visam
muntele închegat ca o lespede oarbă
din care anevoie plecam

Cenaclu Literar: 

Amintiri de împrumut

La fel cum fiecare copil lăsat în orfelinat vrea să-şi regăsească părinţii pentru a le pune inevitabila întrebare "de ce?", aşa a decis şi John Carson, într-o dimineaţă ruptă din monotonia cotidiană, să afle cine-i este originalul. A păşit hotărât pe treptele corporaţiei Dolly şi a intrat în biroul unei grăsune ce tocmai îşi pudra faţa încercând să-şi acopere semnele unei clonări imperfecte.

- Bună ziua, cu ce vă pot ajuta?

Cenaclu Literar: