îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

în pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.

18 ianuarie 2005

Molecule de jazz
circulă libre prin venele
mâinilor mele.
Ele improvizeaza
refrenul allegro moderato,
al primaverii.

Din urmă-n,
cheia fa
vin degetele tale.
Sufletul tau in ceata noptii
ma cauta.
Aleargă in arpegii desfăcute
pe
linia continuă a bulevardului
cu trotuare negre.
Claxoane necruţătoare te muşcă.
Lumina farurilor iti
sfasie hainele.
Intr-un tarziu,
ochii tai m-au prins in navod:
ghemuită,
speriată-
intr-un colţ de partitură
sub cheia sol.

Sunt sigur c-am s-o găsesc
aici
in oraşul de tinichea, cu păsări cu glas de tramvai, care
cârâie, scârţie...cârâie, scârţie...

Trezită din cutele hainei, Singurătatea coboară in fugă pe scara profesorilor;
loveşte din neatenţie cerbii impăiaţi din hol;
potriveşte limbile ceasului sa bată exact la timpul sfârşitului de ore
si iese in piaţă:
inspiră, expiră... inspiră, expiră...

dragostea este doar suferinţă articulară
în care nostalgia aderă târzie
uneori pare un alt portret în bustrofedon
decupat din context ca dintr-o toamnă efemeră

(nu mai urcau muntele uitat
cerul se lăsa lung lespede neagră peste inimă)

o certitudine nu putem avea niciodată
locaţia evei rămâne o traumă intercostală
în condiţii minime de subzistenţă
pentru mediul înconjurător ostil

(insulă din noapte şi veghe El
difuz ca respiraţia îngerilor in-folio)